Reiki


Reiki este un sistem de „terapie prin lumină“ eficient, simplu, accesibil indiferent de credință, rasă, apartenență socială. Cum în lume există numeroase școli și foarte buni maeștri de la care se poate primi inițierea/acordajul (absolut obligatorie pentru practicarea Reiki, indiferent de nivelul de „performanță“ către care se tinde), prezența acestui sistem de terapie și cunoaștere în bagajul celui care dorește să-și trateze trupul și sufletul este necesară. Ideea de vindecare „prin punerea mâinilor“, măcar ca o simplă mângâiere și gest de compasiune, este arhetipală. Fondatorul Reiki-ului așa cum îl știm astăzi este Mikao Usui , care a trăit la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Mikao Usui ) este considerat ca fiind fondator al Reiki, o formă de practica spirituală folosită în terapiile complementare pentru tratamentul bolilor psihice, emoționale și mentale. Usui a fost fondatorul asociației japoneze numităUsui Reiki Ryoho. Usui a avut peste 2000 de elevi și a avut 21 de profesori instruiți până la data decesului său. Reiki se pronunta “Rei-ki”. Cuvantul “Reiki” este format din doua cuvinte kanji separate. “Rei”, care inseamna Universal si “Ki” care inseamna Spirit, Energia fortei vietii. Cea mai folosita definitie a Reiki-ului este, de aceea, “energia universala a vietii”. Unii spun ca energia vietii este cea care anima orice fiinta. Aceasta energie universala este indescriptibila, este in toate lucrurile, peste tot. Facand si fiind Reiki, constiinta noastra in acel moment este expresia Reiki-ului in vindecare, in a fi, in orice facem in acel moment. Cele doua cuvinte Kanji luate impreuna pot insemna, de asemenea, iluminare. Ele reprezinta spiritul universal laolalta cu spiritul nostru. Povestea Mikao Usui s-a născut la data de 18.08 1865 în satul Taniai (numit acum Miyama cho) în regiunea Yamagata aparținând Prefecturii Gifu în Japonia. Primul său nume a fost Mikao, iar alte nume sub care a fost cunoscut sunt Gyoho sau Kyoho. Strămoșul său este Toshitane Chiba, un vestit samurai războinic din anul 1500. În 1551,Toshitane Chiba cucerește localitatea Usui și, ulterior, toți membrii de familie dobândesc acest nume. Din puținele lucruri care se cunosc, în special privind copilăria lui Usui, se știe că acesta a fost instruit într-un templu budist, unde s-a dovedit a fi un elev sârguincios și care a muncit din greu. Ca adult a călătorit în multe țări din Europa și China desăvârșindu-și studiile. A studiat foarte mult medicină, religie buddistă, creștină, psihologie și Taoism. Mikao Usui a fost cel care a căutat originile metodelor de vindecare pe care le aplicau Iisus și Buddha, regăsindu-le în rămășițele cultului antic a lui Shiva, în învățăturile esoterice din India. Pe când era rector al Universității Doshisha, din Kyoto,dar și preot creștin, Mikao Usui fiind rugat de studenții săi să le arate metodele prin care vindeca Iisus, a demarat o cercetare ce a durat zece ani pentru a descoperi și învăța aceste tehnici. Când autoritățile din Japonia i-au spus că despre aceste vindecări nu se vorbește prea mult și cu atât mai puțin sunt cunoscute, Usui a căutat informația în budism. Sunt asemănări izbitoare între viața lui Buddha în India (Gautama Sigghartha, 620 – 543 î.Hr.) și viața lui Iisus. Călugării budiști i-au spus că vechea tehnică de vindecare spirituală s-a pierdut și că singura cale de a te apropia de ea era abordarea învățăturii budiste, Calea Iluminării. Negăsind răspunsurile dorite, Mikao Usui a călătorit în Statele Unite, unde a locuit timp de șapte ani. Când nu a obținut alte raspunsuri din partea creștinilor de acolo, a intrat la Chicago Divinity School, din Chicago. Se spune că și-a susținut doctoratul acolo, studiind istoria comparată a religiilor și a filozofiilor. A mai învățat acolo și sanscrita, veche limbă cultă din India și Tibet. Dar Usui tot nu a găsit răspunsul pe care îl căuta, referitor la tehnica de vindecare. Nu mai există alte informații referitoare la Mikao Usui în calitate de creștin sau preot, ci numai ca budist care, după ce s-a întors în Japonia, s-a stabilit într-o mânăstire zen.Aici a descoperit texte care descriau tehnica de vindecare, și pe care le poate citi acum în sanscrită, în original. Materialele nu includeau, totuși, informații despre cum să activezi energia ca să o folosești. Ascunderea acestor informații în Sutreera intenționată, pentru a le ține departe de cei care nu erau pregatiți să cunoască și să folosească niște materiale atât de puternice. Hawayo Takata descrie astfel această stare de lucruri: ” A început să studieze sanscrita, iar,când, după eforturi susținute, a reușit să o stăpânească, a descoperit formula. Simplu ca bună ziua. Nimic dificil, totul era foarte simplu. Cum doi și cu doi fac patru… Și și-a spus: „Ei bine, am găsit. Acum trebuie să interpretez toate astea, pentru că au fost scrise cu 2500 de ani în urmă. Trebuie să testez totul”. Testul a constat dintr-o perioadă de douăzeci și una de zile de meditație, post și rugăciune pe Muntele Koriyama, în Japonia. După ce a ales locul de meditație, și-a așezat în față douazeci și una de pietre ca să marcheze timpul aruncând una pe zi. În ultima zi a incercării sale, în întunericul de dinaintea zorilor, Usui a văzut o sferă de lumină venind către el. Primul impuls a fost să fugă, apoi s-a gândit mai bine. A decis să accepte orice ar urma ca răspuns la meditația facută, chiar dacă răspunsul ar insemna moartea lui. Lumina l-a izbit în al treilea ochi și a rămas inconștient o vreme. Pe urmă a văzut „milioane și milioane de sfere multicolore”, apoi simbolul Reiki, ca și cum ar fi fost proiectat pe un ecran. Și a văzut toate simbolurile Reiki, a primit informații despre modul în care fiecare este utilizat pentru activarea energiei vindecătoare. Era primul acordaj Reiki, redescoperirea unei tehnici străvechi. Mikao Usui a plecat de pe Muntele Koriyama știind să vindece asa cum o făcuseră Buddha și Iisus Coborând pe coasta muntelui a trăit ceea ce cunoaștem azi ca fiind cele patru miracole. Mai întâi, și-a scrântit degetul de la picior și, în mod instinctiv, și-a pus palmele pe el. Mâinile lui au devenit fierbinți și degetul s-a vindecat. Pe urmă a ajuns la un han pentru pelerini, aflat la poalele muntelui. A cerut un meniu complet, un lucru nu tocmai înțelept după douazeci și una de zile de post, dar a mâncat fără să aibă probleme. Apoi, pe femeia care servea la mese o dureau dinții, iar când și-a pus palmele pe fața ei i-a alungat durerea. Când s-a întors la mânăstire și i s-a spus că starețul zăcea la pat din cauza unei crize de artrită l-a vindecat și pe călugăr. Usui a botezat Reiki energia vindecătoare, ceea ce înseamnă energia universală a vieții, apoi a plecat să aplice ceea ce știa în suburbiile orașului Kyoto. Mai mulți ani a trăit tratându-i pe săracii din mahala. După cultura și etica vremii, oamenii cu diformități, cu membre lipsă sau cu alte boli evidente erau suportați de comunitate ca cerșetori. După ce vindeca o astfel de persoană, el o ruga să înceapă o viață nouă, dar a descoperit că se întorceau mereu la el. Văzând că oamenii pe care-i considera vindecați în loc să înceapă o viață nouă, muncind cinstit, cerșeau în continuare, s-a descurajat și a părăsit mahalalele. Ba chiar și cei vindecați erau supărați deoarece, odată vindecați și cu semnele bolilor dispărute, nu mai puteau să cerșească și trebuiau să muncească. Experința avută de Usui în mahalale este utilizată ca justificare pentru prețurile mari cerute azi pentru cursurile Reiki, pe ideea că oamenii nu apreciază lucrurile pentru care nu plătesc. Dar eșecul lui Usui se datora, poate, faptului că el vindeca numai trupurile, nu și mintea și spiritul. Docrina budistă ignoră vindecarea trupului, afirmând că numai vindecarea spirituală duce pe calea iluminării. Mikao Usui a început un lung pelerinaj, ducând cu el Reiki prin toată Japonia, ținând cursuri. În acest fel l-a întâlnit pe Chujiro Hayashi, ofițer de marină în retragere. Hayashi a devenit maestru Reiki în 1925, la patruzeci și șapte de ani, devenind succesorul lui Mikao Usui. Dupa moartea acestuia Chujiro Hayashi a pregătit un număr de practicanți, atât bărbați cât și femei, inclusiv șaisprezece maeștrii. Și-a deschis o clinica în Tokio, unde terapeuții lucrau în grup pe pacienți, aceștia și locuind în clinică pe parcursul acelei perioade de terapie. Terapeuții Reki se deplasau și acasă la cei care nu puteau veni la clinica. În clinica Shina No Machi, a lui Chujiro Hayashi, a ajuns si Hawayo Takata . Exista mai multe povesti despre viata lui Mikao Usui Alta varianta gasiti aici http://bereiki.tripod.com/id12.html ––––––––– Ideea de a folosi simboluri nu ia venit lui Usui pentru ca altfel nu ar mai fi fondat societatea Gakkai( in Gakkai nu se folosesc simboluri ), ci a venit mult mai tirziu din partea doamnei Takata dat fiind faptul ca a observat ca practicantilor le era mai greu sa obtina starea respectiva la nivel energetic asociata acelor simboluri . Practic simbolul ( reprezentarea lui grafica ) impreuna cu kotodama ( mantra sau numele lui ) leaga mintea umana de unda energetica a vibratiei luminoase a simbolului folosit si de aceea este mai usor de folosit , dar practicind zilnic si percepind energia respectiva vibratia data de efectuarea simbolului sau de lcurul cu elergia lui la un moment dat nu se vor mai folosi pentru ca se formeaza in subconstient si se actioneaza doar la intentie si in cele mai multe manuale se spune ca simbolurile trebuiesc depasite , acelasi lucri se va intimpla si in acordaje , practic forma primara de acordaj pe care o folosea Usui era aceea de Reiju adica binecuvintare iar la intrunirile pe care le avea in cadrul societatii Gakkai nu folosea simboluri si nici acordaje decit multiple astfel de Reiju-uri tuturor care erau prezenti acolo . In Reiki actual se folosesc diferite simboluri, originea lor se afla in scrierile vechi japoneze si au fost doar asociate precum am spus mai sus cu energia pentru a nu fi uitata de aceea exista mai multe variante pentru ca Hawajo Takata din cei 22 de maestri pe care i-a pregatit la fiecare curs le lua foile pe care erau desenate simbolurile le ardea si astfel fiecare a inteles putin diferit modul de executie a acelor simboluri de aceea exista atitea variante oricum ar fi desenul simbolului desenat este dovada faptului ca acel simbol functioneaza si se poate lucra cu energia lui . Reiki-ul actual care se practica in lumea vestica este pentru mentalul nostru a celor de aici si e diferit de ceea ce se practica in Japonia in Gakkai , cel care a combinat modalitatile de lucru a energiei universale luminoase ( Reiki ) si a gasit o cale sinergica intre cele 2 metode ( vestica si japoneza ) este Sensei Hiroshi Doi ( membru recunoscut Reiki Ryoho Gakkai ) prin Gendai Reiki Ho . Invatatura se ia treptat si din grad in grad , unii impart in 10 grade ( Real Reiki Tehnica Radianta ) altii in 3 sau 4 grade . Noi alegem sa urmam o cale sau alta in Reiki , sa luam sau sa nu luam de la cutare un acordaj . Reiki nu este doar o forma de vindecare este si o cale de intelegere a spiritului a Luminii Universului

Acest articol a fost publicat în Ghid terapii, Initieri și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Reiki

  1. vali spune:

    Sant initiat reiki usui 1,2,3a-karuna gr.2-Culorile Ingerilor.Doresc foarte mult sa obtin gr. maestru si initierea kundalini reiki,la distanta.Care sant conditiile ?initierea vreau sa o primesc de la d-voastra.din ceea ce am aflat santeti un MAESTRU ADEVARAT.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s